joi, 1 iunie 2017

Să nu uităm nicicând...


Să nu uităm nicicând 
să mai fim copii, 
Deşi îmbătrânim 
cu fiecare zi, 
Să ne trăim viaţa 
....în hohote de râs, 
Că la sfârşit, lăsăm, 
în urma noastră, plâns...

Să nu uităm nicicând 
să mai fim fericiţi, 
Deşi necazul, ştim, 
are dinţi ascuţiţi, 
Şi muşcă din noi, 
ca o fiară flămândă, 
Să nu pierdem speranţa! 
Tăcută, stă la pândă.

Să nu uităm nicicând 
să mai fim pioşi, 
Deşi suntem cu toţii 
....nişte păcătoşi, 
Dumnezeu ascultă, 
şi-o să ne răspundă, 
Doar aşteaptă clipa, 
căinţa să ne pătrundă.