joi, 22 iunie 2017

Bătrânica.


La un colţ de stradă, 
o biată bătrânică, 
Ţine mâna-ntinsă, 
tremurând de frig, 
Şi repetă-ntruna : 
"Dă-mi bani de o pâinică, 
Sau de nu ai, copilă, 
măcar de un covrig.

Copiii m-au lăsat, 
asemeni unui câine, 
Singură să urc pe-a 
bătrâneţii scară, 
Ce le pasă lor? 
Eu pot muri şi mâine, 
Nu le mai sunt mamă, 
acum îmi spun "Povară".

M-au izgonit din casă, 
ca pe un tălhar, 
Ce-a venit să fure 
fără judecată, 
Mi-au smuls şi verigheta 
de pe inelar....
Şi mi-au zis sec: 
"Să nu te-ntorci vreodată!".

I-am rugat, copilă, 
ca sclava, în genuchi, 
Să aibă milă de 
lacrimile mele, 
Ce se strângeau 
sub barba mea, mănuchi, 
Dar au călcat 
ca nişte şerpi pe ele...".

La un colţ de stradă, 
o biată bătrânică, 
Ţine mâna-ntinsă, 
aşteptând pomana, 
Deseori sărmana, 
oftând, pe gânduri pică 
Copiii îi spun "Povară", 
nu îi mai spun "Mama".