vineri, 3 martie 2017

Peniţă-poezie.


Atunci când 
peniţa-mi varsă, 
Lacrimă dulce 
sau arsă, 
Iau un petic 
de hârtie, 
Şi-o transform 
în poezie... 

Atunci când 
peniţa-mi cântă, 
Dorul care 
mă frământă, 
Mă obligă 
s-o ascult, 
S-o transform 
în vers-tumult... 

Atunci când 
peniţa-mi cheamă, 
Dragostea, 
ce mă destramă, 
Mă roagă: 
"Suflet boem, 
Transformă-mă 
în poem."... 

Atunci când 
peniţa-mi râde, 
Uitând 
gândurile hâde, 
Mă-ntreabă aşa 
sublimă: 
"Mă poţi 
transforma în rimă? 

Atunci când 
peniţa-mi urlă, 
De sub piatra 
ce-o azvârlă, 
Unii, ce-o cred 
desuetă, 
Îmi spune: 
"Nu eşti poetă!"...