marți, 14 martie 2017

Mă dor ochii...


Mă dor ochii de la atâtea ploi. 
Ploi ce-mi străbat bărbia 
tremurândă şi-mi ajung în suflet. 
Acolo unde mi-l îneacă, 
în loc să mi-l cureţe de amintiri. 
Amintiri care mă ucid încetul cu încetul, 
lăsându-mă să trăiesc. 
Cu tine în mine. 
Asta e adevărata moarte. 
Să trăiesc pentru a te iubi, 
şi totuşi...să nu fii al meu... 
Mă dor ochii de la atâtea ploi. 
Cândva erai soare pe cerul lor, 
acum în ei se oglindesc norii. 
Nori care îi sugrumă şi îi îmbătrânesc. 
Chiar şi aşa, rătăcesc prin prin trecut, 
căutăndu-te, strigându-te... 
Cum să le spun că tu...tu nu mai vii? 
Că azi răsari pe cerul altor ochi?