duminică, 4 septembrie 2016

Străini


De azi aleg să trăiesc singură, fără tine.
Oricum...şi când eram doi treburile stăteau cam la fel. Nişte străini ce se minţeau din când în când. Nişte străini care, totuşi, muşcau din aceiaşi lămâie, sperând că poate, poate, aceasta se va îndulci.
O să regret? Poate, însă durerea asta va fi mai "blândă" cu mine, decât eşti tu acum.
Mă uit în oglindă. Femeia aia căreia i-ai întins mâna promiţându-i s-o însoţeşti tot restul vieţii s-a ascuns într-un colţ uitat de timp unde, unde stă şi plânge....
Mi-ai privit recent ochii? Nu-i aşa că nu mai strălucesc?
Sau, pur şi simplu nici n-ai observat? Mă simt asemeni unui cadou de Crăciun pe care ţi l-ai dorit nespus de mult, dar după ce l-ai desfăcut şi l-ai admirat o vreme, l-ai lăsat pe undeva, fără să-ţi mai pese. Păcat, străine!
Să nu-ndrăzneşti să-mi ştergi bun-rămasul de pe buze cu un sărut. Să nu-ndrăzneşti să-mi opreşti paşii ce se îndreaptă către uşă. Să nu-ndrăzneşti să-mi spui "Mai rămâi"....
Nici tu n-ai rămas, când te rugam să mai stai cu mine....

© Rânduri rupte din viaţă.