marți, 6 septembrie 2016

O lume urâtă.


Trăim într-o lume urâtă.

Plină de criminali care se cred dumnezeii, plină de aşa-zise mame care se descotorosesc de pruncii lor ca de nişte lucruri, plină de purtători de sutană care nu mai ştiu să facă semnul Sfintei Cruci, mâinile lor fiind ocupate cu număratul banilor.
O lume-n care oamenii devin, pe zi ce trece, nişte statui fără niciun sentiment.
Unde femeile se vând ca la piaţă, celor care oferă mai mult. Oare ele nu ştiu că frumuseţea-i trecătoare?
Sacul se va goli într-o zi şi atunci ele vor tânji după iubirea adevărată, însă nimeni nu le va mai iubi. Căci un bărbat care se respectă nu are nevoie de "chilipiruri".
O lume-n care, căsnicia a devenit un fel de joc, din care se iese la scurtă vreme după ce îmbrăcăm rochia şi costumul de mire.
Suntem atât de slabi, încât ne împiedicăm şi de cea mai mică pietricică. Şi fugim.

O lume-n care, copiii îşi aruncă părinţii în azile, considerându-i o povară.
Ce repede uităm, unii dintre noi, sacrificile pe care le-au făcut aceştia ca să creştem, câte nopţi nedormite, câte zile în care au flămânzit ca să fim sătui.
O lume-n care irosim bani pe nimicuri, dar când vine vorba să dăruim un leu unui cerşetor, n-o facem pentru că......sărăcim.
O lume-n care, eşti arătat cu degetul dacă eşti altfel, iar de cele mai multe ori degetul acela este murdar. O lume-n care suntem preocupaţi de viaţa altora şi uităm să ne trăim propria viaţă. Când vrem s-o trăim nu mai avem zile.

Aşa că....Nu vă mai întrebaţi de ce Dumnezeu e rău cu noi, e o întrebare greşită.
Întrebaţi-vă mai bine dacă noi suntem într-adevăr, nişte oameni buni.

© Rânduri rupte din viaţă.