vineri, 30 septembrie 2016

Labirint. (M-aş rătăci în tine...)


M-aş rătăci în tine,
Ca-ntr-un labirint,
Dornic să îţi simt,
Coapsele moi, fine.

Ţi-aş dezgoli şi nurii,
Cu tandreţe, pe rând,
I-aş devora, flămând,
Nebun, cu colţul gurii.

Apoi mi-aş pune buza,
Din ce în ce mai jos,
Da, sunt un păcătos!
Te rog, aruncă-ţi bluza!

Şi vino cu paşi lenţi,
Pune-mi-te-n poală,
Zâmbitoare, goală,
Gata să mă..."cerţi".

Îţi dau voie, divino,
"Ceartă-mă" cât vrei,
Până ies....scântei...
Din mine. Tu, doar vino!

joi, 29 septembrie 2016

Femeie...


Femeie, pune-ţi sufletul în palmele muncite, nu în cele catifelate.
Cele muncite ştiu să mângâie, cele catifelate ştiu să lovească.
Femeie, iubeşte o buruiană, nu un trandafir.
Buruiana nu îţi poate face rău. În schimb, trandafirul, da. Să te înţepe de fiecare dată când vei dori să-i simţi parfumul.
Femeie, păstrează lângă tine un domn.Nu un bărbat.
Bărbaţi sunt mulţi pe lumea asta....Domnii sunt rari, sunt simpli. Şi îi întâlneşti cu greu. De ce? Pentru că te atrag oamenii complicaţi.
Oameni care cred că, cavalerismul se rezumă la un buchet de flori. Nu, draga mea!
A fi domn înseamnă, în primul rând, să-ţi respecţi femeia, să o pui pe un piedestal unde nicio altă femeie nu ajunge. Să o consideri unică. Să o venerezi.
Acum te întreb....Mai au valoare florile, cadourile, ieşirile, dacă după ce ţi le oferă te face să te simţi atât de "ieftin", jignindu-te, lăsându-te într-un colţ?
Femeie, ai grijă pe cine iubeşti....

© Rânduri rupte din viaţă.

luni, 26 septembrie 2016

Fă linişte, iubite....



Fă linişte, iubite,
Vreau să-ţi aud
bătăile inimii.
Ele nu mint niciodată,
lasă-le să vorbească.
Te rog, nu le-ntrerupe!
Astfel o să-ţi opresc
vorba cu-n sărut...
Sau...asta urmăreşti?
Ori ţi-e frică că
te vor da de gol?
Că mă iubeşti mai
profund decât
poate spune gura?
Hai nu te teme!
Şi eu te iubesc
la fel de mult...
Uite....
ascultă-mi inima...
Fii atent la bătăile ei,
vezi ce frumos bate?
Nu-i aşa că,
parcă ţi-ar rosti numele?

marți, 20 septembrie 2016

"Renaşterea Ruşeţeană" nr. 7



Vă invit cu drag să răsfoiţi revista "Renaşterea Ruşeţeană" nr. 7 , mai ales a 19-a pagină unde "mâzgăleşte" subsemnata. :D :v 


Un pian şi-un pianist....



Iubitule, insist!
Hai să fim în noaptea asta,
Un pian şi-un pianist....

Să mă săruţi pe....do,
Să mă săruţi pe....re,
Cu degetele-ţi moi,
Şi fragede...

Să mă săruţi pe....mi,
Să mă săruţi pe....fa,
Până când rochia,
Îmi va aluneca...

Să mă săruţi pe....sol,
Să mă săruţi pe....la,
Să îmi aduc aminte,
Mereu de buza ta...

Să mă săruţi pe....si,
Să mă săruţi pe....do,
Şoptindu-mi printre clape,
"Te vreau nebun, iubito!"....

Iubitule, insist!
Hai să fim în noaptea asta,
Un pian şi-un pianist....

miercuri, 14 septembrie 2016

CLEPSIDRĂ.


Dacă ai putea să dai timpul înapoi ce-ai schimba la al tău trecut?
Ai mai iubi aceiaşi oameni? Ai mai parcurge acelaşi drum? Ai mai acorda aceleaşi şanse? Sau, pur şi simplu l-ai lăsa aşa cum e, pentru că tocmai el te-a "şlefuit', te-a transformat în omul de astăzi?
Aaa, să nu uităm de greşeli, şi ele au un rol important în "şlefuirea" asta. Da! Greşelile noastre, pentru că sunt ale noastre, oricât i-am învinovăţi pe alţii. De multe ori vedem adevărul, dar alegem să închidem ochii, de multe ori îl auzim, dar alegem să îl "împachetăm" într-o minciună frumoasă.
De ce? De teama eşecului, singurătăţii, suferinţei. Însă, tot de ele ne vom lovi mai târziu, atunci când măştile vor cădea, oamenii vor pleca, iar rănile.....rănile vor lua locul iubirii. Şi totuşi, câteodată nu ţi-e dor?
De naivul ăla, care avea fluturi în stomac, şi care, nu bănuia că aceştia se vor transforma în nişte molii, într-o nefericită zi? De fata aia timidă, care îşi iubea prinţul atât de intens şi pur, încât nu se gândea că acesta îi va frânge sufletul, după ce i la mângâiat cu-atâta căldură. Mie, da. Mi-e dor.
E trist că în urma dezamăgirilor, ne transformăm în nişte...trişti. Ce fug de dragoste, de emoţii,de trăiri. Devenim nişte cărţi care se deschid greu pentru a mai fi citite. Alţii au rupt pagini din noi, în loc să ne răsfoiască. Le-am lipit cu greu, vezi cicatricile? Ele ne opresc să mai fim cum eram.
Însă, trebuie să recunoaştem. E şi vina noastră, cum am mai spus. Rămânem când ar trebui să plecăm, iertăm and ar trebui să ignorăm. S-apoi ne dăm seama că, am fi fost mai fericiţi dacă ne-am fi iubit mai mult pe noi înşine. Dar...aşa e când iubeşti.
Crezi orbeşte în cel de lângă tine, deşi îţi da destule motive să n-o faci, şi chiar dacă te loveşte când nu te aştepţi, îi dai ocazia să te lovească şi-a doua oară. E mai simplu să stai în vâltoarea loviturilor, decât să te fereşti de ele, plecând.
Cine a spus că dragostea e oarbă, mare dreptate a avut. Dar şi din "orbirea" asta îţi mai revii uneori. Nu că ai vrea, ci pentru că, tot sorbindu-i amărăciunea, îţi pică acel văl negru de pe retină. Şi când reîncepi să vezi, de cele mai multe ori e cam târziu să mai repari ceva. Să te repari pe tine. Dar supravieţuieşti.
Te mai încearcă din când în când câte un regret.....Cum ar fi fost dacă ai fi putut să-ţi cerni nisipul din clepsidra vieţii, astfel încât să nu fie nici o pietricică prin el? Cum ar fi fost dacă ai fi putut să ocoleşti drumul care te-a dus de-atâtea ori la uşi nepotrivite?
Oricâte întrebări ne-am pune, mereu vom primi acelaşi răspuns : Timpul nu se-ntoarce înapoi, el doar trece. Şi-odată cu el trecem şi noi, cărând pe umerii fragili atâtea şi-atâtea bucăţi de viaţă, uneori uşoare ca un fulg, alteori grele ca o stânca. Căci ăsta-i rostul ei, să te înveţe.
Ce anume? Să trăieşti.
Una e să fii viu, alta e să trăieşti. Şi nu poţi spune asta dacă n-ai căzut, n-ai răbdat, n-ai strâns din dinţi. La fel e şi cu amorul, până nu simţi că-ţi arde pieptul de dor, până nu simţi că-ţi arde obrazul din pricina lacrimilor, până nu-ţi ard buzele nesarutate de "acele buze", nu ai dreptul să spui că ai cunoscut iubirea.

© Rânduri rupte din viaţă.

luni, 12 septembrie 2016

Mamă e cine te creşte.


Mamă e cine te creşte,
Cine-ţi stă la căpătâi,
Te sărută, te-ngrijeşte,
Şterge lacrimi amărui.

Nu aceea ce te poartă,
În pântec, să te arunce,
Ca pe o măsea stricată,
Ce n-o lasă să...mănânce.

Mamă e cine te-ascultă,
Şi....te mângâie încet...
Atunci când durere multă,
Te-apasă aşa, pe piept.

Nu aceea ce-ţi destramă,
Până şi timidul scrâncet!
Cum se poate numi mamă,
Dacă ea nu are....suflet?

Mamă e cine te-nvaţă,
Să îţi vezi de drumul tău,
Să faci bine-n astă viaţă,
Deşi ţi se face rău.

Nu aceea ce-ţi condamnă,
Sufletul.....la suferinţi,
Să nu ştii ceea ce-nseamnă,
Să ai şi tu doi părinţi.....

Mamă e cine se culcă,
Fără să guste din pâine,
Copilul ei să nu ducă,
Grija zilelor de mâine.

Nu aceea care-şi pune,
Prea multe pe masă-ncât,
Uită că-n această lume,
Pruncul ei poate-i flămând....

marți, 6 septembrie 2016

O lume urâtă.


Trăim într-o lume urâtă.

Plină de criminali care se cred dumnezeii, plină de aşa-zise mame care se descotorosesc de pruncii lor ca de nişte lucruri, plină de purtători de sutană care nu mai ştiu să facă semnul Sfintei Cruci, mâinile lor fiind ocupate cu număratul banilor.
O lume-n care oamenii devin, pe zi ce trece, nişte statui fără niciun sentiment.
Unde femeile se vând ca la piaţă, celor care oferă mai mult. Oare ele nu ştiu că frumuseţea-i trecătoare?
Sacul se va goli într-o zi şi atunci ele vor tânji după iubirea adevărată, însă nimeni nu le va mai iubi. Căci un bărbat care se respectă nu are nevoie de "chilipiruri".
O lume-n care, căsnicia a devenit un fel de joc, din care se iese la scurtă vreme după ce îmbrăcăm rochia şi costumul de mire.
Suntem atât de slabi, încât ne împiedicăm şi de cea mai mică pietricică. Şi fugim.

O lume-n care, copiii îşi aruncă părinţii în azile, considerându-i o povară.
Ce repede uităm, unii dintre noi, sacrificile pe care le-au făcut aceştia ca să creştem, câte nopţi nedormite, câte zile în care au flămânzit ca să fim sătui.
O lume-n care irosim bani pe nimicuri, dar când vine vorba să dăruim un leu unui cerşetor, n-o facem pentru că......sărăcim.
O lume-n care, eşti arătat cu degetul dacă eşti altfel, iar de cele mai multe ori degetul acela este murdar. O lume-n care suntem preocupaţi de viaţa altora şi uităm să ne trăim propria viaţă. Când vrem s-o trăim nu mai avem zile.

Aşa că....Nu vă mai întrebaţi de ce Dumnezeu e rău cu noi, e o întrebare greşită.
Întrebaţi-vă mai bine dacă noi suntem într-adevăr, nişte oameni buni.

© Rânduri rupte din viaţă.

luni, 5 septembrie 2016

Hai să ne....


Hai să ne....jucăm,
De-a mama şi de-a tata,
Câte-o haină jos să dăm,
Când tu una, când eu alta.

Hai să ne....prefacem,
În Adam....şi Eva,
Dragoste să facem,
"Să fur" din tine seva

Hai să ne....unim,
Ca fitilul cu ceara,
Un întreg să fim,
Atunci când vine seara.

Hai să ne....pătrundem,
Lacomi, sub cearceaf,
De lume să ne-ascundem,
Iubindu-ne în Uh şi Ah....

duminică, 4 septembrie 2016

Străini


De azi aleg să trăiesc singură, fără tine.
Oricum...şi când eram doi treburile stăteau cam la fel. Nişte străini ce se minţeau din când în când. Nişte străini care, totuşi, muşcau din aceiaşi lămâie, sperând că poate, poate, aceasta se va îndulci.
O să regret? Poate, însă durerea asta va fi mai "blândă" cu mine, decât eşti tu acum.
Mă uit în oglindă. Femeia aia căreia i-ai întins mâna promiţându-i s-o însoţeşti tot restul vieţii s-a ascuns într-un colţ uitat de timp unde, unde stă şi plânge....
Mi-ai privit recent ochii? Nu-i aşa că nu mai strălucesc?
Sau, pur şi simplu nici n-ai observat? Mă simt asemeni unui cadou de Crăciun pe care ţi l-ai dorit nespus de mult, dar după ce l-ai desfăcut şi l-ai admirat o vreme, l-ai lăsat pe undeva, fără să-ţi mai pese. Păcat, străine!
Să nu-ndrăzneşti să-mi ştergi bun-rămasul de pe buze cu un sărut. Să nu-ndrăzneşti să-mi opreşti paşii ce se îndreaptă către uşă. Să nu-ndrăzneşti să-mi spui "Mai rămâi"....
Nici tu n-ai rămas, când te rugam să mai stai cu mine....

© Rânduri rupte din viaţă.

vineri, 2 septembrie 2016

O şansă-n plus.

Dacă ajungi mai sus ca alţii, nu înseamnă neapărat că eşti mai valoros ca ei. Tu doar ai avut o şansă-n plus.
Ţine minte că, oricât ai urca nu trebuie să uiţi de unde ai plecat, căci cine uită asta e atât de sărac sufleteşte, încât nu se va îmbogăţi niciodată.



Haiku. (debut)

Inimă frântă -
Un ocean ticsit cu scoici
în agonie.


joi, 1 septembrie 2016

Sunt frumoasă....

Sunt atât de frumoasă când ochii tăi mă sorb,
Când buzele tale îmi scriu pe gură atâtea săruturi
Când pielea ta mă îmbracă cu a ei căldură,
Când sufletul tău se plimbă prin mine, iubindu-mă.
Când trupul tău se contopeşte, iar şi iar cu al meu,

Spune-mi tu, cum aş putea să nu te iubesc când sunt atât de frumoasă?


Încă o toamnă.

A venit încă o toamnă,
(Îţi plăcea toamna,mai ştii?),
Şi-uite aşa, în mine toarnă,
Cerul, ploile-şi pustii....

Văd alunecând o frunză,
Din ramul ei - musafir,
Parcă-s eu, o ruptă pânză,
Deşirată fir cu fir.....

Văd o floare-agonizând,
Cum jeleşte-a ei petală,
Parcă-s eu, tot aşteptând,
Leac la tu. Of,cruntă boală.

Văd cum norii se adună,
Pe rând......ca nişte şireţi,
Parcă toţi ar vrea să-mi spună :
"Uită-l, nu ai zece vieţi!".....

A venit încă o toamnă,
Şi-au trecut altele, pline,
Însă sufletul mă-ndeamnă,
S-aştept şi toamna ce vine....