duminică, 10 iulie 2016

Vecinul Ilie. (pamflet)

Astă-vară, iunie, opt,
Am decis cu-al meu consort,
La curte să ne mutăm,
Sătui, scări să tot urcăm.

Găsisem casă divină,
Vie, verdeaţă, grădină,
Ciripit de păsărele,
Aer proaspăt, toate cele.

Aveam şi un vecin lângă,
Bătrânel, cu barbă lungă,
(Soţul meu aşa îmi spuse,
Că numai el îl văzuse.).

La ceva zile, nu multe,
Plantam nişte flori prin curte,
Şi-aud aşa.....în surdină,
"Ia vino la gard, vecină!".

Ridic ochii din pământ.
"Moşul ăsta ce-o fi vrând?",
Şi-o iau spre gard cu tupeu,
Dar când colo.....Aoleu!

Ce vecin cu barbă lungă?
Ce moşneag cu suta-n pungă?
Ah, bărbate-afurisit....
În ce hal tu m-ai minţit!

Părea venit de la sală...
M-am făcut deodată pală!
Şi cu glas....piţigăiat,
I-am zis : "Ce s-a întâmplat?".

"Numele meu e Ilie,
Vrei să mă ocup de vie?
Să o tai! De nu se pierde,
Îţi umple curtea de verde.".

De vezi aşa bijuterie,
Parcă regreţi că nu eşti....vie...
Fi-rar el de gând zglobiu,
Da, sunt măritată, ştiu....

A două zi a venit iar,
Aveam chef să dau cu var...
(Nu-mi place să văruiesc,
L-am chemat doar să-l privesc...).

Mă holbam ca la statuie,
Sorbeam retina-i verzuie,
Mai dădeam cu trafaletul,
Îi mai admiram "pachetul".

Erau fluturi între noi,
Însă-au dispărut apoi...
Izgoniţi de o....căpuşă,
(Fiind bărbată-miu la uşă...).

Mai Ilie, mai Ilie,
Mă faci să uit de căsnicie!
Nu îmi dai pace deloc,
Mă mut înapoi la bloc...