vineri, 1 iulie 2016

Fericit e omul care....

Fericit e omul care,
Se mulţumeşte cu ce are,
Şi pe cadavre nu calcă,
Palate din bani să-şi facă.
Chiar dacă o pâine are,
Fie ea veştedă, tare,
Foamea crudă îi alină,
Mă mult ca o masă plină.

Fericit e omul care,
Astăzi este în picioare,
Ca-nvăţat să se ridice,
Aşteptând mereu să pice.
"Chiar dacă acum te doare,
Trebuie să ai răbdare....
N-o să te mai vezi căzând.",
Asta îşi spunea în gând.

Fericit e omul care,
Ştie că nu e doar soare,
Pe al vieţii sale drum,
Dar zâmbeşte orişicum!
Chiar dacă ploaia-l pătrunde,
Sub umbrelă nu se-ascunde,
Ci stă liniştit, priveşte...
Până această se opreşte.

Fericit e omul care,
A lăsat la fiecare,
Din suflet, câte-o bucată,
Fie ea şi sfărâmată....
Chiar dacă e plin de semne,
(Deh, iubirile nedemne!),
A iertat oamenii "mici",
Ce azi nu mai sunt aici.

Fericit e omul care,
A "gustat" lacrimi amare,
Dar batista o păstrează,
Precum o floare în vază.
Chiar dacă-i demult uscată,
Nu uită c-a fost udată....
Ştergea, cu ea, geana deasă
Nu-l aştepta nimeni acasă...