marți, 7 iunie 2016

Of, meschine musafir!

Te-am primit în a mea viaţă,
Of, meschine musafir,
Să mă deşiri fir cu fir,
Până la ultima aţă....

De ştiam ce ai de gând,
Mă înconjuram de ziduri,
Să nu mă umpli de "riduri",
Să nu te aud bătând.....

Dar iubirea mi-a fost oarbă,
Şi uneori, surdă a fost,
Şi-a plătit. Of, cu ce cost!
Îi plăcea vorba să-ţi soarbă....

Şi-am sorbit şi eu, nătângă,
Of, meschine musafir,
Până ochii-ţi de zefir,
I-au făcut pe-ai mei să plângă.

Îmi mai ştergeai lacrima,
Rareori, cu o batistă,
(Nu te durea să mă vezi tristă,)
Doar să-i faci loc alteia...

Îmi ţineai sufletu-n palme,
Nu pentru al ocroti,
Pentru al răni, lovi..
Palma ta să îl destrame.

Ai plecat din a mea viaţă,
Of, meschine musafir,
Lăsându-mi un trandafir,
Şi lacrimi cenuşii pe faţă.

Cu care să-l ud mereu,
Nu cumva să se usuce,
Nici amintirea să n-apuce,
Să piară din gândul meu.

O întrebare nu te lasă?
"Are cine să-l mai ude?"?
Află că frunzele-i crude,
Trăiesc şi astăzi pe masă...