miercuri, 11 mai 2016

Soţie, te rog, mă iartă....

Soţie, te rog, mă iartă,
C-am îndrăznit să îl iubesc,
Când soarta lui era legată,
Cu a ta. Of, cât greşesc!

Oare în câte crâmpeie,
Ţi-a fost sufletul zdrobit,
Ştiind că altă femeie,
Îţi ia bărbatul iubit?

Şi-l doreşte-aşa păgân,
Pe sub aşternutul moale,
Strângându-l la al ei sân,
Fără să ştie că te doare?

Oare câte perne fine,
Ai udat, tot aşteptând,
Să vină din braţe străine,
Să te mintă iar, râzând?

Că şi-a uitat verigheta,
Nu ştiu unde, nu ştiu cum,
În timp ce toată jacheta,
Îi miroase a parfum...

Şi oare totuşi, cât amar,
Ai strâns în tine, de-a valmă?
Of, de-aş fi avut habar,
Aş fi cerut să-mi dai o palmă.

Să-mi cadă vălul de pe chip,
Asemeni pietrei dintr-o pantă,
Căci am fost atâta timp,
Fără să ştiu, doar o amantă.