joi, 12 mai 2016

Şi m-aş lăsa...

M-aş lăsa topită,
M-aş lăsa sorbită,
Doar de a ta buză,
De parcă-aş fi muză.

M-aş lăsa atinsă,
M-aş lăsa cuprinsă,
Doar de-a ta mână,
Fierbinte şi hapsână.

M-aş lăsa sedusă,
M-aş lăsa supusă,
Doar de al tău glas,
Mai mult decât un ceas.

M-aş lăsa privită,
M-aş lăsa "citită",
Doar de a ta retină,
Albastră, diamantină.

Şi m-aş lăsa pradă,
Dorinţelor grămadă,
Cămaşa să mi-o rupi,
În mine să erupi....