joi, 3 martie 2016

Tu iartă-mă, copilă....

Tu iartă-mă, copilă,
Că nu pot să-ţi ofer,
Decât o casă-umilă,
Ce tremură de ger,

Cu uşi ce stau să cadă,
Şi pereţi reci, scorojiţi,
Dormim cu toţi grămadă,
De necazuri, greu loviţi.

Tu iartă-mă, copilă,
C-o să rabzi şi mâine.
La noi o masă plină,
Este-un colţ de pâine,

Pe care-l împărţim,
Fărâmă cu fărâmă,
Să ne mai potolim,
Foamea, ce dărâmă...

Tu iartă-mă, copilă,
Că nu pot să îţi dau.
Privită doar cu silă,
De-aceia care au...

Te-mbraci cu haine vechi,
Curate, dar...zdrenţuite,
Şi-ţi tot ajung la urechi,
Vorbe cu noroi stropite.

Tu iartă-mă, copilă,
Că viaţa ţi-este grea,
Dar ştii, nu-i a mea vină,
M-aş vinde de-aş putea,

Să uiţi de chin şi frig,
Sau de foametea-amară,
Lacrimile tale îmi frig,
Adânc, inima de mamă.