marți, 15 martie 2016

La masă cu Tristeţea.

Am stat la masă cu Tristeţea,
Şi-am întrebat-o : "De ce stai?
De sufletul meu te ţii scai,
Îmi iei totul, dar ce-mi dai?".

Ea sorbindu-şi din cafea,
Mi-a răspuns pe un ton sec:
"Cum pot oare eu să plec,
Când viaţa ţi-e un eşec?

Crede-mă, nu-s vinovată,
Că ai pe umeri poveri...
Ai uitat ce-ai ales ieri?
De ce socoteală-mi ceri?

Cere-ţi ţie socoteală!
Îl credeai un dumnezeu,
Dar s-a dovedit ateu,
Spune-mi, ce vină am eu?

Dacă tu te laşi orbită,
De iubiri ce nu-s iubiri,
De mincinoase priviri,
De ce mi-aduci învinuiri?

Aşa se-ntâmplă adesea,
Ca omul să nu-nţeleagă,
În mine să nu mai "tragă",
Că n-a ştiut el ce s-aleagă.."

S-a ridicat apoi, tăcută,
Luându-şi ceaşcă de cafea.
(Mai avea cafea în ea...),
Şi-a luat-o spre inima mea...