duminică, 6 martie 2016

Atâtea mâini....

Atâtea mâini mi-au sărutat tâmplele greoaie,
Niciuna n-a reuşit să mi te-alunge din gând,
Şi uite-aşa mă chinui, amintirea ta jupoaie,
Inima ce încă bate-n pieptul meu plăpând.

Atâtea mâini mi-au mângâiat pielea fragilă,
Însă eu păstram tot mai adâncă, palma ta,
Rătăcind prin mine, precum o fiară abilă,
Aşteptându-mă parcă, să cad în gheara sa.

Atâtea mâini mi-au sorbit buza tremurândă,
Ce te-a implorat de-atâtea ori să nu te duci,
Dar nu simţeam nimic, tăcut stăteai la pândă,
Că sărutările tale atârnau, of, ca nişte cruci.

Atâtea mâini m-au strâns în braţe şi-am sperat,
Că mă vor reîntregi, firmitură după firmitură,
Însă ce reparau ei, dărâmai tu, veşnic vinovat,
Îmi reintrai în vene prin cea mai mică crăpătură.