joi, 3 septembrie 2015

Te-ai scuturat ca frunza ruginie.

Te-ai scuturat
ca frunza
ruginie,
din ramul
sufletului meu,
a fost o toamnă
lungă şi târzie,
căci te-ai desprins
din ramul lui
cu greu.
Şi câte
primăveri
i-au stat la uşă,
dar el se îneca
în ploi,
prins de-a
dragostei cătuşă
nu ştia
calea-napoi.
De-ar fi avut
cheia ar fi
fugit
de iubirea ta
păgână,
dar n-o avea,
şi fiind răpus,
alegea mereu
să mai rămână.
Până-ntr-o zi,
sătul de patimi,
şi de durerea-i
sihastră,
a observat fad,
printre lacrimi,
deschisă,
o veche fereastră.