miercuri, 2 septembrie 2015

Priveşte-n ochii mei cărunţi....

Priveşte-n ochii mei cărunţi,
Ce te-au plâns atâtea toamne,
Şi te-au aşteptat tăcuţi,
Suferinţa să-i condamne.

Priveşte-n ochii mei cărunţi,
Ce sunt plini de dor,de jale,
Cum stau la pământ,căzuţi,
Striviţi de urmele tale.

Priveşte-n ochii mei cărunţi,
Îţi aminteşti ce ne-a legat?
Pentru tine mutam munţi,
Şi oceane întregi aş fi secat.

Priveşte-n ochii mei cărunţi,
Măcar cu milă,un strop să fie,
Nu mă privi cu ochii-ţi crunţi,
Sufletul mi-e carne vie.....

Priveşte-n ochii mei cărunţi,
Parcă-au obosit să alerge,
Spre urmă-ţi paşilor mărunţi,
Timpul nemilos ţi-o şterge.

Priveşte-n ochii mei cărunţi,
Şi spune-mi sincer,îţi mai pasă?
Ai vrea chinul să mi-l cruţi,
Căci remuşcările te-apasă?