luni, 14 septembrie 2015

Când iubirile mor.

Când iubrile mor,
Lasă-n urma lor,
Amintiri plângând,
Şi suflete oftând.
Timpul să le-nghită,
Iar uitarea cumplită,
Să şteargă ce a fost,
Să le arunce în anost.
Când iubrile pier,
Al fericirii colier,
E rupt fără milă,
Precum o albă filă.
Degeaba îi faci nod,
E ca pomul fără rod,
E ca luna fără Cer,
E ca iarna fără ger.
Când iubrile se duc,
Rămâne visul năuc,
Şi o tolbă de speranţe,
Nu au de ce să se-agaţe,
Că nepăsarea tăioasă,
Acolo şi-a făcut casă,
Şi nu vrea deloc să plece,
Vrea să stea,totul să sece.