vineri, 27 martie 2015

Sunt femeia care...

Sunt femeia care...
Te iartă din suflet,
Deşi nu i-ai cerut iertare.

Sunt femeia care...
Ţi se dăruieşte toată,
Doar pentr-o îmbrăţişare.

Sunt femeia care...
Nu va pleca nicicând,
Chiar dacă o doare.

Sunt femeia care...
N-o vei vedea căzută,
Deşi abia se ţine pe picioare.

Sunt femeia care...
S-a luptat zâmbind cu viaţa,
Deşi uneori n-a fost în stare.

Sunt femeia care...
A înţeles într-un târziu,
De ce alţii au,şi ea nu are.

Sunt femeia care...
N-a uitat nimic,
Deşi toate-s trecătoare.

Sunt femeia care...
S-a refugiat în poezii,
Atunci când n-avea alinare.