miercuri, 18 martie 2015

Cele 3 mari iubiri ale vietii.

Fiecare dintre noi avem 3 mari iubiri de-a lungul vieţii,excepând iubirea pentru părinţi,fraţi,bunici,etc.

Prima iubire e aceea care ne face să simţim fiorii,uneori tăioşi ai dragostei,învăţându-ne tot ce ne era necunoscut până atunci.
Primul sărut,poate chiar şi prima noapte de amor,prima lacrimă,şi de cele mai multe ori şi prima dezamăgire.E aproape imposibil să nu ţi-o aminteşte peste ani.

Dragostea vieţii tale,cea mai profundă,cea mai marcantă,cea mai dureroasă dacă nu ţi-a fost dat s-o trăieşti decât un anotimp.
E iubirea aceea care te pune pe gânduri deşi în inima ta nu mai e demult loc pentru ea.E iubirea aceea care,în ciuda trecerii timpului ţi-o aminteşti cu drag deşi aproape te-a distrus.
Sunt acele cicatrici care îţi vor rămâne veşnic întipărite în suflet,şi care te vor face mereu să arunci o privire în trecut.

Ultima iubire,care de obicei e balsamul unei inimi franţe,salvarea ei,lumina ei.
Pansametul tuturor rănilor,răsăritul timid după atâtea ploi.Omul minunat pe care îl iubeşti nespus şi căruia vrei să-i săruţi fiecare rîd,să-i mângâi fiecare fir alb.
Omul care trece dincolo de promisiuni şi îţi oferă fapte.Omul care te ceartă cu sărutul lui şi te respinge strângându-te în braţe,fără a te părăsi niciodată.
E omul lângă care se merită să îmbătrâneşti nu doar o viaţă ci şi 20,dacă se poate.

Suntem născuţi să iubim,să fim răniţi şi să ne construim,unii cu alţii,amintiri.Cu asta rămânem.
Important e să ne amintim de toţi cei care au fost în viaţă noastră cu recunoştinţă,chiar dacă ne-au rănit cândva.
Au fost momente când ne-au dat aripi să zburăm,să le mulţumim pentru asta.


Văduva Andreea
http://randuriruptedinviata.blogspot.ro/