vineri, 20 februarie 2015

Atât de goi...în noi.

Mi-ai lăsat lacrima-n gene,
Şi dus ai fost pe alte căi.
Nu ţi-a păsat că sufletul îmi geme,
Sfâşiat fiind de ochii tăi.

Şi da,minţeai aşa frumos,
Minciuni ce-aveau gust de miere,
Ştiam adevărul dar cu ce folos,
Dacă învăţasem să trăiesc cu ele?

Spune-mi,cine e mai mult de vină?
Eu?Sau tu?Sau amândoi?
Din tot ce-am clădit rămâne o ruină,
Iar noi,atât de goi...în noi.

Iubirea ţi-am pierdut-o.Când?
Sau nu a fost nicicând iubire?
M-ai lăsat urma să ţi-o plâng,
Cu lacrimi de amar pline....

Şi mă doare,mă doare până la sfinţi,
Mi-e dor de tine deşi mi-erai minciună,
Dar aş prefera din nou să mă mai minţi,
Singurătatea asta parcă mă sugrumă...

Văduva Andreea
http://randuriruptedinviata.blogspot.ro/