duminică, 25 ianuarie 2015

ÎNGER FĂRĂ ARIPI.

În viaţă am păşit pe drum de lacrimi,
Având răni în suflet de la atâtea patimi,
Cu tălpile ude,abandonată,înaintăm greoi,
Călcăm pe pietre ascuţite,pierdută în noroi

Nu mai aşteptăm nimic bun să se întâmple,
Fiecare "Adio" îmi răsună groaznic în tâmple,
Obosisem să lupt cu durerea,să fiu ruptă în fâşii,
De aşa zisele iubiri,transformate în stafii.

Mă bântuiau deşi trecuse vreme multă,
Amintirea lor încă trăia în inima mea mută,
Că a încetat săracă să îmi cânte în piept,
Oamenii au mii de măşti pe chip ,ce-i drept.

Când le cădeau măştile plecau senini,
Lăsându-mă în urma lor cu ochii plini,
De lacrimi ce mă ardeau mai rău că lava,
Cel mai urat gând e să şti că ai iubit degeaba.

Vroiam să uit trecutul cu ale lui nemiloase urme,
Vroiam ca suferinţă,într-un final să mi se curme,
Am privit înainte şi am văzut o ceaţă deasă,
N-am oprit,am vrut să fac cale-întoarsă.

Dar un glas blajin mi-a şoptit la ureche:
"Nu te poţi întoarce,suntem suflete pereche!
Sufletul ţi-a fost rănit,rupt în fâşii,
Că eu să ţi-l vindec,asta ştii?

Ai pierdut iubiri şi ai suferit,nu neg,
Dar tocmai ele te-au adus la mine,să fim un întreg,
Dumnezeu m-a trimis să-ţi fac viaţa un Rai,
Lasă-mă să-ţi mângâi rana,te doare aşa-i?"

Ţi-am spus : "Nu-mi da nimic dacă eu nu-ţi cer,
Şi unde îţi sunt aripile dacă eşti înger?
Mincinoşi ce mint frumos am tot întâlnit,
Pleacă! Lasă-mă să-mi văd de drumul oropsit!"

Mi-ai zâmbit ştrengar,mi-ai sărutat fruntea încruntată,
Zicandu-mi: "Nu-ţi fie frică de dragostea mea,fată,
Am renunţat la aripi,am renunţat la veşnicie,
Am ales să fiu om,să-ţi fiu alăturea ţie."

M-ai luat în braţe şi tot ce aveam rupt,
Ai vindecat,ai mângâiat,ai refăcut,
M-am convins de vorbele ce mi le şopteai,
Dumnezeu mi te-a trimis să-mi faci viaţa Rai.

Pe drumul de lacrimi acum răsar trandafiri,
Nimic nu mai doare,nici vechile amintiri.
Ce poate fi mai sfânt decât iubirea unui înger,
Care a renunţat la aripile sale şi la al său cer?