miercuri, 10 decembrie 2014

Copilule cu mâna-ntinsă...

Copilule cu mâna-ntinsă,
Ţurţuri ai tu pe la gene,
Şi ţi-e feţişoara ninsă,
Ia haina asta,nu te teme.

Ţi se citeşte în ochii frigul,
Iar buzele-ţi vor să îmi spună,
Tăcute,că greu mai trece timpul,
Când te înveleşti doar cu zăpadă şi cu brumă.

Oare ce inimă haină,
Te-a lăsat aici,stingher?
Fără omenie,nici măcar puţină,
Cu tălpile goale,să păşeşti prin ger?

Oare ce suflet de mamă,
Te-a abandonat ca pe un câine,
Să rătăceşti pe strada infernală,
Şi să ai doar un colţ de pâine?

Colţ de pâine ce-l ţii strâns,
În mânuţa ta firavă.
E mucegăit dar ţie ţi-e de ajuns,
Din el mănânci o săptămâna întreagă.

Ţi-e privirea aşa sărmană,
Rupe din mine bucăţi...
Oare ce suflet de mamă,
Te poate lăsa în frig,să-ngheti?

Hai cu mine,pui de om,
Să mergem spre casa mea,
Nu-s bogată,mi-e prieten doar un pom,
Cum eşti tu,am fost şi eu cândva.

Am tremurat de frig,flămândă,
M-am sprijinit de ziduri reci,
N-am ştiut ce-i mângâierea blândă,
Şi-am vărsat multe lacrimi seci.

Priveam pe fereastră la alţii,
Cum stăteau în casă,lângă părinţi,
Iar mie mi-erau rupţi ciorapii,
Simţeam gheaţa sub tălpi dar strângeam din dinţi.

Casa mi-e sărăcăioasă,
Nu are bogaţii însă să ştii,
E primitoare,călduroasă,
Şi cu drag te-oi îngriji.