duminică, 16 noiembrie 2014

Să te plângă norii !

Să te plângă norii ! 
Că eu nu te mai plâng.... 
Am obosit să mă prindă zorii, 
Cu tine-n inimă şi-n gând.

Amintirea dureroasă ţi-o voi arunca, 
În abisul nemilos al uitării, 
Iar iubirea ce mă macină o voi îngropa, 
Sub crucea nepăsării.

Să te aştepte luna ! 
Cum îşi aşteaptă soarele, 
Că eu te-am aşteptat întruna, 
Irosindu-mi zilele.

Zile pierdute ce n-o să mai revină, 
Zile pe care nu pot să mi le iau înapoi. 
De mi-ai fi dat măcar o pelerină, 
Ori o umbrelă,să mă ferească de ploi.

De ploile ce-ai lăsat în urmă, 
Să-mi bată la fereastră mereu, 
Împreună cu adio-ul tău ce îmi răsună,
Ca un tunet,în adâncul sufletului meu.

Să te ierte Divinul ! 
Când plin de remuşcări vei regreta. 
Eu nu o să-ţi aud suspinul, 
Că nici tu n-ai avut milă de făptura mea.

Văduva Andreea ( 16.11.2014 )
http://randuriruptedinviata.blogspot.ro/